Conacul boieresc din Văscăuți este un loc de poveste, cu o istorie fascinantă ce își are începuturile la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Situat într-o regiune pitorească, conacul a fost construit de boierul Ioan Străjescu, care, impresionat de frumusețea acestor locuri în timpul unei vânători de mistreți, a decis să ridice aici o reședință nobiliară.

Istorie

Construcția conacului a fost finalizată în anul 1828, alături de o biserică impunătoare (ridicată între 1818-1832) și de o fabrică de țuică, situată în apropiere. Clădirea nu era doar o reședință, ci un centru al vieții nobiliare din acea perioadă, având și un sistem complex de tuneluri subterane care plecau din pivniță. Unele dintre aceste tuneluri duceau spre biserică, altele sub sat sau către pădure. Localnicii povestesc că aceste tuneluri au fost folosite pentru a evada în timpul deportărilor sovietice, fiind un refugiu pentru cei persecutați.

După moartea lui Ioan Străjescu, care nu avea copii, domeniul a fost moștenit de nepotul său, Buznea. Acesta însă și-a risipit averea din cauza pasiunii pentru petreceri și jocuri de cărți, pierzând conacul într-o noapte fatidică. Conacul a ajuns în posesia unui alt boier, Hudevici, care l-a câștigat la cărți.

Transformări ulterioare

În anul 1957, conacul a fost transformat în Școală Primară, iar din 1967 până în 2014 a funcționat ca Gimnaziul Internat Văscăuți. Aceste schimbări au transformat clădirea într-un loc dedicat educației, păstrându-i însă farmecul istoric.

Caracteristici arhitecturale și povestea tunelurilor

Conacul din Văscăuți impresionează prin arhitectura sa boierească tradițională, cu detalii de epocă și un farmec aparte. Rețelele de tuneluri subterane care pornesc din pivniță sunt un element unic, încărcat de mister și povești, ceea ce face din acest loc o adevărată atracție pentru iubitorii de istorie.

Importanța culturală

Conacul din Văscăuți este o mărturie vie a istoriei nobilimii moldovenești și a schimbărilor sociale din secolele XVIII-XX. Transformările prin care a trecut reflectă adaptarea locului la noile realități istorice și sociale, păstrându-și însă identitatea și farmecul original.

Astăzi, conacul a devenit un simbol al regiunii, atrăgând vizitatori dornici să descopere poveștile trecutului și să se bucure de frumusețea peisajului înconjurător.