+(373)22 925-529+(373)22 924-429
  • Română
  • Русский

Budapesta



Budapesta, un oraş care te cucereşte de la prima vizită şi care te face să vrei să revii cât mai curând, este centrul comercial şi industrial al Ungariei.

Situată pe ambele maluri ale Dunării, peste care trec nouă poduri, Budapesta se remarcă prin stilurile arhitectonice năucitoare care sunt o moştenire a istoriei sale zbuciumate.

Budapesta este mai mult decât o simplă capitală, este un oraş imperial, care îşi merită numele de "Regina Dunării". Este o vorbă care spune că "atunci când eşti sătul de Budapesta, eşti sătul de viaţă". Cine a ajuns măcar o dată la Budapesta şi a admirat obiectivele sale turistice şi s-a lăsat cucerit de vraja acestui minunat oraş, înţelege sensul acestor cuvinte vorbe.
Obiective turistice în Budapesta

Parlamentul - Construcţia clădirii Parlamentului, un minunat edificiu neogotic decorat cu turnuri numeroase a început în anul 1884 şi s-a încheiat în anul 1904. Astăzi, acesta rămâne un simbol puternic al mândriei noului regat independent din acea vreme şi un testament al bogăţiei Ungariei din era industrială.  Lungimea Parlamentului din Budapesta este de 268 de metri iar lăţimea de 123 de metri. Are un total de 691 de camere, peste 200 dintre acestea sunt birouri. Cu o înălţime  de 96 de metri. 90 de statui pe exterior şi 152 de statui in interior este,într-adevăr o construcţie impozantă.

 

 

Piaţa Eroilor este unul din cele mai vizitate obiective turistice din Budapesta şi se află în faţa Parcului Central la capătul Bulevardului Andrassy, una dintre străzile cele mai importante din Budapesta. Piaţa Eroilor din Budapesta este parte a Patrimoniului Universal UNESCO. Monumentul a fost construit în 1896 pentru a comemora o mie de ani de la sosirea Maghiarilor în Bazinul Carpatic.

Laturile Pieţei Eroilor sunt decorate cu statui de regi, guvernatori şi personaje celebre din istoria Ungariei. La picioarele fiecărei statui o mică placă descrie cel mai important moment din viaţa personalităţii respective.
Dealul Gellert oferă vederi panoramice inimitabile ale oraşului, prezentând atât Buda cât şi Pesta şi şerpuitoarea Dunare. Dealul a fost numit după un preot căruia i-a fost cerut să convertească maghiarii păgâni la crestinism dar, conform legendei, a fost ucis fiind aruncat de pe deal într-un butoi de către agitatori militari. O statuie a preotului martir se găseşte la baza dealului. În vârf este Monumentul Eliberării, o figură feminină care ţine ridicată palma victoriei, dedicată membrilor trupelor sovietice care au murit eliberând Ungaria în 1945.
Biserica Mathias - Situată în centrul Pieţei Castelului, Biserica Maicii Domnului, veche de 700 de ani, este cunoscută popular drept Biserica Matthias, după faimosul conducator al poporului, regele Matthias (1458 - 1490), protectorul educaţiei şi al artelor, care a reconstruit statul ungar după decade de anarhie feudală. Cu acoperişul său distinct, multicolor, şi cu spirala sa gotică, biserica este una dintre cele mai bine cunoscute structuri din Budapesta, acesta fiind locul unde regii naţiunii au fost încoronati şi unde s-a căsătorit regele Matthias. Astăzi, biserica  desfăşoară Slujba Maselor, la fel ca şi concerte, recitaluri singulare sau ale corului datorită magnificei sale acustici.

Insula Margareta - Aceastaă insulă idilică este locul perfect pentru a petrece câteva clipe de linişte, departe de forfota oraşului. Cetăţenii Pestei susţin, întemeiat că Insula Margareta este unul dintre cele mai frumoase parcuri ale Europei. Chiar dacă nu este mare, poate fi strabătută în aproximativ 2 ore, merită să îi acorzi timp pentru o explorare de plăcere. Dintre atractţile insulei amintesc: piscina, teatrul, grădina zoologica, grădina cu statui, grădina japoneză, gradina cu trandafiri.

 

 

Bazilica Sfântul Ştefan, acest uriaş edificiu, este cel mai mare lăcaş de cult din oraş cu o capacitate de 8500 de locuri. Construcţia a început în 1851, fiind finalizată în 1906. Ea are un plan în formă de cruce grecească. În interior descoperi picturi, tapiserii, sculpturi şi fresce ale unor mari artisti maghiari. Sfântul Ştefan este patronul spiritual al ţării. Încoronat rege al Ungariei  în anul 1000, acesta a acceptat ca religie oficială creştinismul.

 

 

На данный момент нет содержимого, классифицированного этим термином.

Подписаться на новости